Radu Crăciun: Nu suntem Grecia, dar dezechilibrele economice persistă

Contextul actual: stabilitate aparentă

Dezordinea macroeconomică nu s-a stins, chiar dacă nu ne așteptăm la o repetiție a scenariului grec. Radu Crăciun, economist și fost administrator general al BCR Pensii, atrage atenția asupra faptului că, deși România nu se află în aceeași capcană catastrofală ca Grecia în 2008, structura dezechilibrelor financiare și ritmul lent al reformelor continuă să genereze riscuri reale. Analiza sa, publicată pe blogul personal, explorează nuanțele fine ale situației actuale.

Electrica pregătește investiții de 185 milioane euro în baterii și 540 milioane pentru rețeleTrebuie să înțelegem viitorul nevoilor clienților pentru a folosi tehnologia bineDomnul Pensionescu: asistentul AI care îi ajută pe români să înțeleagă pensia privatăDobânda pe termen lung a crescut pentru a treia lună consecutivă în septembrie

Pentru a înțelege contextul, trebuie să fim clari: România nu traversează o contracție economică severă. Rata șomajului rămâne scăzută, iar sistemul bancar funcționează normal, fără semne de instabilitate acută. Totuși, istoria recentă a celor două state dezvăluie vulnerabilități structurale comune care au precedat momentele critice.

Diferențe decisive: flexibilitatea monetară

Ambele economii au cunoscut perioade de expansiune susținute exclusiv de consum, au acumulat deficite bugetare mari și au suferit din cauza problemelor persistente de productivitate și competitivitate scăzută.

Diferențele instituționale și financiare dintre cele două țări sunt, însă, decisive. România dispune de un curs de schimb flexibil și de o politică monetară proprie, instrumente care îi permit să absoarbă șocurile externe. În contrast, Grecia, aflată în zona euro la momentul crizei, nu putea recurge la aceste mecanisme de ajustare, fiind constrânsă de rigiditatea monedei unice. Cu toate acestea, Crăciun emite un avertisment ferm: pericolul principal pentru România se materializează dacă ajustarea deficitelor gemene este amânată prea mult. O prelungire a stării de vulnerabilitate ar crește exponențial expunerea țării la un eventual șoc extern, limitând accesul la sursele de finanțare.

Termenul „criză” folosit excesiv

În acest scenariu pesimist, presiunea exercitată de creditori externi și măsurile de corecție impuse ar deveni mult mai drastice decât cele aplicate altor state.

În textul integral al opiniei sale, Crăciun reflectă asupra importanței acestei comparații, notând că întrebarea privind asemănările cu Grecia este în centrul dezbaterilor publice actuale. Având în vedere trauma profundă lăsată de perioada post-2008 în această țară balcanică, este utilă o examinare riguroasă a punctelor de convergență și divergență. Termenul „criză” este folosit excesiv în spațiul public românesc de ceva vreme, o utilizare frecventă care pare dictată mai mult de apetitul media pentru știri negative și de căutarea audienței, decât de realitățile economice concrete.

Cifrele din Grecia: un avertisment istoric

Până în prezent, etichetarea României ca fiind într-o criză pare prematură.

O economie nu poate fi definită ca fiind în criză atunci când înregistrează o scădere modestă a produsului intern brut, o stagnare a veniturilor din salarii și pensii sau o rată a șomajului care fluctuează în jurul pragului de 4%. Pentru a evidenția inadecvarea acestei clasificări, este suficient să ne uităm la datele din Grecia. Între 2008 și 2014, economia elenă a suferit o prăbușire de 25% a PIB-ului, iar șomajul a explodat de la 8% la 27%, ceea ce însemna practic că un sfert din forța de muncă era neocupată. În plus, sectorul bancar a intrat în insolvență, iar piața de capital a fost reclassificată de la categoria piețelor dezvoltate la cea a piețelor emergente.

Paralele periculoase cu România

Pe parcursul acestor ani, peste 200.000 de firme și-au închis porțile, un fenomen care a lovit dur clasa de mijloc greacă.

Similitudinile cu România din perioada anterioară crizei sunt numeroase și relevante. Și Grecia a cunoscut un deceniu de creștere remarcabilă, cu medii anuale de 3,5% până la 4%, ritm care s-a accelerat ulterior după aderarea la zona euro, datorită posibilității de a accesa fonduri la dobânzi scăzute. Banca Mondială o încadra deja printre puținele state care au reușit să iasă din capcana venitului mediu. Așa cum se întâmplă și în România, această expansiune a fost alimentată predominant de consum și finanțată prin deficite tot mai mari, în timp ce productivitatea a rămas în mare parte staționară. Principalele investiții masive au fost orientate spre organizarea Jocurilor Olimpice din 2004.

Evaziunea fiscală, motorul deficitelor

Problema deficitelor bugetare a avut la bază, în ambele cazuri, o evaziune fiscală masivă și nesupravegheată.

În Grecia, pierderile de venituri din TVA au atins un nivel alarmant de 28%. Analizele actuale indică un procent similar de 30% pentru România, deși nivelul de digitalizare a tranzacțiilor este acum considerabil superior celui din Grecia pre-criză. Ca urmare a acestor factori, deficitul bugetar grec a atins 10% în 2008, urcând apoi la 15% în 2009, un indiciu clar al instabilității financiere care a precedat colapsul.